Vous, les Montagnes, donnez-moi un corps!


Donnez-moi un corps,
vous, les montagnes,
les mers,
donnez-moi un autre corps,
que je puisse decharger ma folie
en plein!


Pamantule larg fii trunchiul meu,
fii pieptul acestei napraznice inimi,
prefa-te-n lacasul furtunilor, cari ma strivesc,
fii amfora eului meu indaratnic!


Mais je n'ai que toi, mon corps passager.....

luni, 1 februarie 2010

am doar 18 ani.......sunt nebun, iubesc si nu am bani...

Nush altii cum sunt, dar eu, cand ma gandesc la cei 18 ani, imi vin in minte si in suflet multe amintiri si sentimente, care cu trecerea anilor s-au domolit in ceea ce numim "maturizare."

Si totusi iti mai aduci aminte cum era sa simti ca lumea este mica si ca orice gand poate prinde aripi spre a se concretiza intr-un fel; ca imposibilul este provocarea de care ai nevoie de a te incerca si a te dovedi; nonconventionalul este ghidul intr-un prezent continuu fara trecut si fara viitor; totul se joaca pe o carte a carui miza de multe ori nu este importanta?

interesant este ca toate aceste trairi interioare sunt numite nebunie sau dragoste. Cine poate spune ce este corect sau gresit? poate asta inseamna sa traiesti cu adevarat in loc sa-ti cumperi fericirea in rate. si totusi se poate altfel? Acest Procust al zilelelor noastre nu accepta fericire decat in doze mici. Toat lumea moare dar nu toata lumea stie sa traiasca.

oare ce este mai trist? ca atunci cand suntem tineri alergam cu capul inainte si apoi cand am vrea sa alergam nu ne mai tin picioarele si nici capul, traumatizat de atatea lovituri primite in tineretea tumultoasa.

iti mai aduci aminte cand aveai doar 18 ani si erai un nebun care iubea fara bani?

S-au schimbat multe de atunci?

4 comentarii:

  1. da..s-au schimbat..in sintagma"sunt nebun, iubesc, si nu am bani" diferenta e ca acum am bani :))) si aia ocazional...

    In adolescenta nu eram deloc cum povestesti tu..n-am visat niciodata spre lucruri irealizabile, n'am avut vise de adolescent...totul e ca acum, gri in general, ca si atunci am impresia ca totul merge in jos...

    RăspundețiȘtergere
  2. Hoho, atat de multe! Atat de multe incat nu imi vine sa cred ca au trecut doar patru ani de atunci. :)
    Gandindu-ma ca nimic nu se potriveste din ceea ce credeam ca voi fi peste ani atunci cand aveam 18 ani si ceea ce sunt acum, la 22, imi dau seama ca planurile pe termen lung sunt facute sa fie nerespectate. :P

    RăspundețiȘtergere
  3. Bianca, si cand te gandesti ca tu pari cea optimista mai mereu...
    ZooLander, consiliaza-ne!!!

    RăspundețiȘtergere
  4. eu pot sa vorbesc din prima celui care are 18 ani si cred ca sunt destul de realista dar imi place foarte mult sa visez si mai am si eu vise poate inka irealizabile dar inca sper.
    in privina iubirii ma simt foarte norocoasa sa stiu ca am simit-o, nebuna sunt depinde acum de situatie dar imi place sa fac lucruri sponate si cu banii nu stau deloc rau asa ca pentru mine as putea putin schimba afirmatia.
    daca mi am dorit o vreeme sa fac cei minunati 18 ani ca sa imi ot lua permisul de conducere acum pe de o parte sunt trista pentru ca in cateva luni voi fi in real life dar pe de alta parte sunt happy ca am capatat o oarecare independenta cand vine vorba de condus.
    deci in concluzie eu consider ca e awesome sa ai 18 ani si inca sa mai visezi si sa mai fi copil cat ai ocazia.

    RăspundețiȘtergere